Arhive etichetă: Chris Evans

Ultron vs The Avengers, un fel de Real Madrid – Bayern Munchen

L-am vazut. Undeva saptamana trecuta, miercuri. Mi-a placut, de miercuri pana acum si pana la urmatorul Avengers.

Am asteptat putin pana sa spun ceva despre el pentru ca am vrut sa aflu cum a mers filmul pana astazi. Se pare ca foarte bine, pentru ca in primul sau weekend de la lansarea in Romania ( pe 24 aprilie), filmul a avut peste 70.000 de spectatori si incasari de aproape 385.000 de dolari. Not bad, ah? 

Eu l-am vazut la iMax in primul rand la 5 scaune de Irina Margareta Nistor :). Bine, au mai fost unii langa mine care au stat ce au stat ( retineti ca era avanpremiera pentru invitati ai celor de la Ranevents Comm), au varsat o punga de popcorn pe jos si au tulit-o :). Nu asta conteaza, pentru ca stie deja ca unii pur si simplu nu pot functiona pe bun simt. Conteaza filmul care este mega smecher.

Partea care completeaza mega smecheria mai sus amintita este umorul dialogurilor intre Avengers. Chris Hemsworth pare nascut pentru rolul asta avand in vedere faptul ca orice altceva ar juca o face prost. Cand e Thor se transforma complet si are si joc si haz si ce vrei tu. Poate pentru ca nu toate filmele in care apare omul sunt scrise si regizate de cei care fac asta pentru Avengers ;).

TRB0280_TRL_v005.1012_R2

Oricum, isi dau astia niste „arsuri” intre ei de parca sunt la celebrele „Roasts”. Capitanul America, baiat serios, si-o fura in mistouri de la golanii ceilalti, ceva de speriat.

SKB1310_v002.1019

O alta chestie faina a fost o implicare mai mare a lui Hawkeye, flacaul asta care a fost ultimul Bourne. Candva, cumva trebuia exploatat si personajul asta si ce am aflat nu a fost rau.

Trebuie sa spun ca in film moare un Avenger. Da! Nu veti sti care pana nu vedeti filmul, insa moare unul dintre ei. De mana/gloantele lui Ultron. Dar din cauza cui? Pai din cauza lui Costel, un pusti a carui mama alearga printre gloante imbracata in neglijeu etaland o pereche draguta de „gemeni”. Apare de vreo 5 ori in cadre de cate 2-3 secunde ;). Bine, ce-i important aici este ca din cauza lui Costel moare un Avenger. Pai alt nume nu au gasit? Adica se bat astia cu Ultron de le sar capacele, ajunge lupta prin Estul Europei si alt nume in afara de Costel nu mai era disponibil. Pai ce-o sa zica domnu’ Ponta de treaba asta? Poate se face naibii un miting pe tema asta si se basica diaspora mai tare ca la „The Romanians are coming”.

Trecem si peste asta. In concluzie filmul e misto si foarte…tu-i mama ei de engleza…foarte entertaining. Isi merita banii adica.

Din punctul meu de vedere este musai de vazut „Razbunatorii: Sub semnul lui Ultron” ca sa nu te faci de ras ca nu l-ai vazut in fata prietenilor.

Hai, vizionare placuta!

P.S. – avem parte si de un Avenger cu accent britanic care suna amuzant dupa ce te obisnuiesti cu vechea echipa.

Ah, nu mi-am facut de data asta poza cu supereroii pentru ca…sincer, cine naiba poate sa arate bine intr-o poza cu Captain America si Thor

Chris Evans vs Sebastian Stan, arbitru Scarlett Johansson, tusieri Samuel L. Jackson si Robert Redford

Gata, l-am vazut pe Captain America si l-am vazut si pe The Winter Soldier. 2 ore si 16 minute de film, un scaun care dupa atata timp devine putin incomod si niste floricele cu Cola gratuite.

Le luam pe rand, ca asa am invatat. Film fain, mi-a placut, cu actiune, conspiratie mondiala, cu Scarlett Johansson si putea sa se termine aici.

Povestea este un pic mai elaborata decat in alte filme cu supereroi, nu chiar atat de elaborata, insa face bine intr-un peisaj in care te prinzi cum va decurge totul de la inceput pana la sfarsit inca din trailer. Capitanul bate la inamici ca la fasole, Vaduva Neagra tot asa si mai apare cineva – The Winter Soldier. Asta-i al nostru Sebastian Stan, nascut in Romania, crescut la ei. Nu stiu cat de al nostru mai e. Cei care l-au mai vazut si in alte filme stiu sa nu se astepte sa vorbeasca romgleza noastra, insa in cazul in care asteptati niscaiva replici interesante si un rol incredibil, nu stiu ce sa zic. Daca as zice as strica surpriza unui film interesant pana la urma.

Mergeti de-l vedeti pentru ca mie mi-a placut. Important este ca mi-am luat din nou plictisometrul dupa mine (adica sotia mea care adoarme la filmele nasoale) si …nu s-a plictisit si nici nu a incercat sa comenteze cu mine filmul in timpul proiectiei. Semn bun ca filmul place si baietilor (nu prea ar avea cum sa nu placa) si fetelor (din varii motive care nu tin neaparat de Chris Evans).

A…si mai este si Robert Redford care-i da replica lui Samuel L. Jackson. Cum ar zice ei ardelenii „he gives him a taste of his own medicine”. Face nenea Redford un rol de ticalos de zile mari, asemanator cu cel facut de Jackson in Robocop.

Filmul apare pe 4, adica vineri pe marile ecrane si se anunta a fi unul dintre filmele cu incasarile cele mai mari. Cel putin asa ar trebui la cate efecte au avut oamenii astia de platit.

Recomand! Enjoy!

 

P.S. – nu stiu de ce, poate este doar parerea mea, insa la fiecare avanpremiera, cand floricelele si sucul sunt date gratuit, sucul nu este numai suc iar floricelele cred ca au zacut acolo cel putin o zi. Zic asta pentru ca aseara mi-a fost din nou…ciudat dupa ce le-am mancat, iar gustul de floricele vechi il recunosti oriunde. Ca om de BTL as recomanda un pic mai multa atentie pentru aceasta parte, pentru ca s-ar putea sa nu fiu singurul care sesizeaza scaparea si sa starneasca un mic scandal nedorit. Vorbim totusi despre branduri respectabile implicate aici si nu ar fi ok pentru nimeni.

ImagineImagine

Imagine