Cea mai importanta saptamana din viata noastra

In primul rand va rog sa vizitati profilul de Facebook al unei persoane despre care am aflat de dimineata. Aveti mai jos link catre profilul despre care vorbesc. Uitati-va si prin pozele lui si, mai ales, uitati-va la comentarii.

https://www.facebook.com/crystyanrubyo

Bun, acum ca v-ati uitat, care este senzatia pe care o aveti? Mie mi s-a facut greata. Fara a exagera, imi este frica sa ma gandesc ca vreau sa am un copil si sa-i ofer o viata in aceeasi Romanie ca a omului de mai sus.

Oameni buni si rai, cum va imaginati voi ca a ajuns omuletul asta in starea in care este acum? Va spun parerea mea. Sunt convins ca asta este imaginea perfecta a starii Romaniei in momentul de fata. Nu vorbesc despre Romania noastra, a astora care stam linistiti in orase mai mici sau mai mari, a astora care am avut sansa de a descoperi lucruri frumoase si benefice dezvoltarii noastre la timp. Am mai zis de cetava ori ca Romania noastra nu este cea adevarata, Romania asta in care stam pe net, in care iesim in cafenele, in care suntem hipsteri, in care ne cumparam ceasuri, masini, in care punem pe Instagram poze cu ce am mancat de dimineata nu este Romania tuturor romanilor.

Initial m-am cocosat de ras la vederea ultimului videoclip al personajului, dupa care m-a cuprins cea mai sincera spaima. Nu sunt convins ca voi putea reda in totalitate sentimentul asta aici, insa incerc. Ati citit comentariile fanilor acestui Cristi din Banat? Ei bine, aia sunt romanii de aici si de afara.

Au ajuns asa pentru ca nu s-au dus la scoala, pentru ca sunt analfabeti, cocalari, manelari si alte epitete de genul asta, nu?

Nu te nasti asa! Te nasti exact ca un CD aproximativ gol, gata sa absoarba informatie. Zic relativ gol, pentru ca de mostenirea genetica nu poti scapa. Apoi ai parte de interventiile celor care iti influenteaza cresterea si dezvoltarea personalitatii tale. Ajungi la scoala, locul in care, teoretic, ai sansa de a descoperi lucruri noi. Aici este sansa ta de a te debarasa de bagajul primit de acasa si de a o lua de la un bun inceput.

Totusi, in acest moment BAC-ul este o sperietoare mai ceva decat era la un moment dat examenul la ASE pentru studentii olimpici la matematica. Chiar era! In acest moment la scoala poti face tot ce-ti doresti, numai scoala nu. In acest moment, in Romania, un profesor castiga mai putini bani decat au elevii in buzunar la ore intr-o zi. In acest moment, daca nu ti-a placut scoala si nu stii sa vorbesti sau sa scrii corect ( aici nu vorbesc despre corectitudinea de tip  Pruteanu) in limba romana, nu este un capat de tara. Poti ramane asa, pentru ca asa este bine. Ai bani de o shaorma? Totul s-a rezolvat.

Cateva lucruri sunt sigure: profesorii nu au cerut sa aiba salarii mici si sa fie considerati niste paria ai societatii, iar scolile nu cad peste elevi si profesori daca sunt intretinute corespunzator, scoala se face in toata lumea si pana acum niciun savant nu a spus ca dauneaza grav sanatatii, iar statul, oricare ar fi el, este obligat sa ofere cetatenilor sai sansa de a deveni oameni functionali intr-o societate, mai ales in contextul globalizarii.

Au trecut aproape 25 de ani de la ceea ce numim inca Revolutie iar Romania experimenteaza in acest moment toate etapele prin care au trecut tarile vestice timp de aproape 100 de ani. Ardem etapele cu atata repeziciune incat nimeni nu mai intelege nimic. Este in natura omului sa nu vrea sa invete de la altii si sa se dea cu capul el singur de toti peretii pana cand vede ce e bine si ce e rau. Cum ne-ar fi fost totusi daca profitam de faptul ca stiam toate greselile facute de altii si nu le mai faceam si noi? Cum i-ar fi fost lui Cristi din Banat daca in Romania profesorii primeau salarii pe masura responsabilitatii imense pe care o au? Am mai fi facut glume cu Cristi din Banat daca statul roman nu era in toti acesti ani o organizatie criminala legala? Nu cred. Cristi din Banat si fanii sai si ai celor similari lor sunt rezultatul faptului ca in 25 de ani am votat cu curul si ne-a durut fix tot acolo de motivele pe care le-am avea sa votam intr-un fel sau altul. Mai mult, toate aceste personaje de care radem cu gura pana la urechi sunt rezultatul ignorantei noastre incredibile. Facem misto de ei, le dedicam site-uri, pagini de facebook, insa ei hotarasc viitorul tarii pentru ca, da, ei sunt mai multi decat noi, astia destepti care nu stim decat sa ne plangem.

Ce e de facut in cazul asta? Nu stiu si nici ca-mi vine vreo idee. Asta este motivul pentru care am intrat in panica, pentru ca uitandu-ma pe profilul lui Cristi din Banat m-am uitat in ochii celui caruia duminica ii incredintez viitorul tarii asteia, implicit al meu si al familiei mele. Vreau sa cred ca Romania mai are o sansa! Vreau sa cred ca cei 500 de copii pe care ii cunosc in fiecare vara de trei ani incoace tin minte ce inseamna sa ai incredere in tine si cat de important este sa stii lucruri, sa fii curios si ca ne vor 1495295_855205917832143_6862570368121636093_osalva. Mai vreau sa cred ca Romania nu traieste din mila altora, din CSR, din fonduri europene, norvegiene si de alte natii. Toate semnele imi arata ca din pacate suntem in acest punct in care Romania este urata doar prin faptul ca este locuita. Nu este de ras! Iti vine sa plangi din cauza frustrarii!

Poate ca daca nu am baga atat in seama specimenele astea am avea o sansa. Poate ca daca am fi pozitivi si am promova valoarea sub orice forma a ei am avea o alta sansa. Poate ca daca ignoranta te-ar face muritor de foame, nu ar mai fi atat de atragator sa fii ignorant.

Avem o saptamana incredibil de importanta in fata, iar datoria noastra fata de noi insine este sa gandim, chiar daca trebuie sa gandim si pentru altii. Daca noi suntem treji, hai sa ii trezim si pe ceilalti! Hai sa zgaltaim oamenii de langa noi si sa ii trezim din amorteala asta crunta! Hai sa ne salvam! Daca voi credeti ca ce v-am povestit mai sus reprezinta si spaima voastra si va ajuta sa-i treziti pe ceilalti, dati povestea mai departe!

Anunțuri

Luminita Dobrescu – Of inimioara

Nu am uitat de promisiunea facuta, asa ca poftiti inca o melodie din anii ’60. Chiar si melodia asta s-a putea sa va para cunoscuta. pentru ca a avut parte de ceva mai mult succes la vremea ei.

In videoclipul de mai jos aveti exact momentul de glorie trait de piesa „Of inimioara”, la Cerbul de Aur in 1969. Luminita Dobrescu devenea in ’69 primul artist roman care castiga un trofeu la Cerbul de Aur.

Nascuta in Bucuresti, in anul 1946, Luminita Hortensia Dobrescu a trait in perioada 1965-69 gloria maxima, fiind platita foarte bine ( se pare ca era platita la nivelul unui „Artist al poporului”) si fiind apreciata de cuplul Ceausescu. Ei bine, succesul s-a terminat in ’69, dupa ce a castigat la Cerbul de Aur, cand regimul comunist i-a cerut sa devina informator. A fugit in Germania unde a si ramas, trecand in totii anii acestia de la muzica la arta plastica, in 2011 fiind chiar proprietara unei galerii.

Enjoy!

Felix Baumgartner : „Cei care fac lucruri incredibile raman in memoria tuturor”

Si am fost la conferinta Enlightening 3.0, editia „Business Odyssey”, organizata la Stejarii Country Club cu sprijinul Expo Media.

In primul rand vreau sa ma ridic frumos de pe scaun si sa aplaud profesionalismul celor implicati in organizarea evenimentului, incepand de la Expo Media pana la Five’s, cei care au asigurat partea de scenotehnica a evenimentului. Excelent! M-am simtit exact ca la un eveniment din mult iubita si laudata mea Londra, unde lucrurile se fac profesionist si fara excese. Aveam de completat un formular in mapa care ma astepta pe scaun in sala de conferinta, insa prefer sa le ofer aici feedback-ul. Cum spuneam, excelent! Se poate, asadar! Cei care mai au de facut evenimente de acest gen, fara niciun fel de rusine, ar trebui frumos sa ia notite.

Desi nu prea ma impac eu cu discursurile motivationale ( adica le spun dar nu prea le consum pentru propria persoana), speakerii de calitate iti pot spune orice si asculti cu gura cascata ca un copil. Acum, nu va imaginati ca nu am consumat ceva speakeri pana acum. Problema este ca am ascultat atatia de proasta calitate incat devorez prezentarile celor buni, indiferent despre ce imi povestesc.

Ziua a inceput cu australianul Christopher Neesham,Psiholog Corporate și Coach. Simplu si la obiect. Tot asa si Heather White sau Alex Gavan ( asta al nostru a invatat bine de tot cum sta treaba).

A urmat apoi Felix Baumgartner in doua reprize. Omul e atat de simplu incat ti se umfla pipota in tine cand te gandesti ca ai putea si tu sa faci o nastrusnicie ca a lui. Afli apoi cat a muncit la proiect  ( 5 ani) si te gandesti ca lucrurile marete nu se fac fara sa muncesti pe rupte. Este constient de succesul sau si nu l-a lasat sa i se urce la cap, cel putin din cate am vazut eu, pentru ca nu am stat la o bere impreuna. Are planuri de insuratoare insa spiridusul ala nebun din capul lui nu ii da pace.

Interesant este ca omul a sesizat toate modificarile prin care a trecut in tot procesul asta de pregatire a saltului si dupa. Inainte de salt era base-jumper, adica el centra, el dadea cu capul. Bine, el si parasuta lui. De la treaba asta a trebui sa treaca la a lucra intr-o echipa cu vreo 40 de oameni, cativa dintre ei si militari experimentati ( adica batrani, 60, 70 de ani). In conditiile astea, Felix spune ca „in base-jump totul se intampla foarte repede. In proiectul acesta a trebuit sa invat sa am rabdare”. Chestia asta nu ii iese oricui.

De bagat spune ca nu s-ar mai baga intr-un asemenea proiect precum RedBull Stratos. Cum ziceam, are planuri de a se aseza cumva la cei 45 de ani ai sai. Astazi este pilot de elicopter comercial si vrea sa isi puna la dispozitie experienta celor peste 1300 de zbor echipelor de salvare.

A, inca ceva! Ar prefera sa moara de batranete daca se poate peste 100 de ani pentru ca planeta asta i se mare mult prea minunata :). That’s what he said!

Una peste alta, a fost o zi foarte reusita pentru mine. De ani buni nu am mai putut spune asta despre o conferinta organizata in Romania ( motiv pentru care am evitat sa merg la foarte multe).

interviu felix baumgartner