Profesorul Initiativa al lui Dan Olaru, adica al meu

Anul trecut am participat la realizarea acestui personaj, Profesorul Initiativa, pe care l-am folosit apoi in Tabara din Tara lui Andrei drept exemplu pozitiv pentru micii antreprenori. Era nevoie de un personaj care, prin puterea exemplului, prin sfaturile sale si prin atitudinea sa sa demonstreze celor mici ca orice se poate intampla atata vreme cat iti pui mintea la contributie. Un pozitivism deloc exagerat, mai degraba necesar  si neaparat calculat.

Sa ai un model, un impingator de la spate in ciuda tuturor opozitiilor tale de copil care nu are chef de altceva decat de joaca, un personaj care sa te „pacaleasca” sa inveti, sa fii curios, sa te pui pe treaba este unul dintre cadourile cele mai frumoase pe care ti le poate face un profesor incapatanat la randul sau. As vrea sa va povestesc un pic despre Profesorul Initiativa al lui Dan Olaru, adica al meu, omul vinovat in proportie de 90% de cine sunt eu si ce fac. Nu va asteptati la o poveste siropoasa, pentru ca nu a fost asa.

Nimeni, niciodata nu m-a strigat pe numele de Alexandru desi ma numesc si asa. Nimeni in afara de dirigintele meu din liceu. Nu aveti idee cat de tare ma enerva chestia asta. Nici nu cred ca as fi raspuns atunci cand ma striga in timpul orei daca nu as fi fost singurul baiat din clasa. Totusi, asta era primul semn ca omului nu ii eram indiferent, fie si prin prisma faptului ca nu mai erau baieti in clasa si era greu sa faci abstractie de mine. Numele profesorului: Alecsandru Stiuca, profesor de limba si literatura romana la Colegiul National „Mihai Viteazul” din Slobozia. Da, cu „cs” ca la Alecsandri, cum obisnuieste domnul profesor sa se recomande (sunt convins ca inca face asta). Il pot descrie ca fiind o combinatie reusita intre George Pruteanu si Toma Caragiu, un amestec incredibil de umor, inteligenta si rigurozitate.

Omul asta m-a scos din minti in timpul cat mi-a fost profesor. M-a enervat, m-a intrigat, mi-a ranit orgoliul, mi l-a reparat, m-a provocat si cateodata ignorat intentionat pentru a ajunge eu. Nu acum mult timp mi-am dat seama ca fac si eu acelasi lucru cu ceilalti.

Prima nota de 3 in liceu a insistat sa mi-o ofere chiar domnia sa. Am primit-o cu lacrimi de crocodil gandindu-ma ca viata mea in liceu o sa fie dura. Am considerat atunci ca nu a fost just ce a facut, iar daca te iei dupa fapte imi dai dreptate. Totusi, in acel moment am inceput sa devin eu. M-a ambitionat atat de tare treaba asta incat visam noaptea literatura si gramatica. Inca se mai intampla. In fond eram doi barbati in fata unor fete (copile pentru bietul om) si trebuia sa dovedesc ca am dreptate. Nu conta subiectul, eu trebuia sa am dreptate. Nu mi-a zis asta niciodata, dar eu stiu ca in sinea sa, domnul profesor Alecsandru Stiuca, cu tot cu „cs”-ul din numele sau, stie ca am avut dreptate macar de cateva ori. Pana la urma nu mai conteaza. Ba nu, vorbesc/scriu prostii. A fost un moment in care am primit recunoasterea sa. A aflat la un moment dat, intr-un drum al nostru spre o librarie de unde trebuia sa cumparam niste dictionare pentru clasa mea, ca sunt implicat in politica. I-am spus si unde si ce fac, apoi am aflat de la mama ca si domnul Stiuca este foarte implicat, dar la echipa adversa. In clipa aceea m-am gandit ca nota 3 nu ar trebui sa imi mai fie atat de straina. Minte de copil paranoic. A urmat apoi o ora de dirigentie in care ne-a intrebat daca stim ce inseamna cuvantul „cetatean”. Ei bine, „cetateanul” este un om al cetatii, cu drepturi si obligatii. Spunea domnul profesor ca obligatia principala a „cetateanului” este de a avea grija de cetate, iar grija aceasta fata de cetate si de bunul ei mers ar trebui sa se afle si printre preocuparile noastre. Acesta a fost momentul pe care mi l-a oferit, dand drept exemplu implicarea mea in politica, chiar daca parerile noastre despre subiect nu coincideau.

Multi ani mai tarziu am publicat o revista fiind redactor-sef, iar primul om caruia i-am trimis-o a fost domnul profesor Alecsandru Stiuca. I-a placut. Mi-a placut ca i-a placut si mi-a fost de ajuns pentru a avea in sfarsit sentimentul de lucru bine facut in ceea ce priveste revista.

Profesorul Initiativa al meu nu este unul clasic, dar a fost exact omul de care aveam nevoie pentru a deveni eu. Sunt convins ca nu eu am fost special, ca nu eram singurul care conta in clasa aceea, insa omul mi-a acordat timpul sau si energia de a creste mintea unui copil ca mine. Mi-a oferit dragostea pentru limba romana, curiozitatea de a citi printre randuri, curajul de a-mi spune parerea mereu si ambitia de a face imposibilul sa devina posibil. Mai mult, am invatat sa respect orice persoana care are o parere diferita de a mea, am invatat sa fiu gentleman (asta nu stiu daca mi-a iesit mereu, dar insist). Nu in ultimul rand, am invatat sa iau initiativa, m-a invatat ca cei curajosi sunt rasplatiti pe masura si ca lucrurile nu se intampla pur si simplu.

Multumesc frumos!

 

Imagine

Anunțuri

O părere la “Profesorul Initiativa al lui Dan Olaru, adica al meu”

  1. Mi-ar placea sa vad mai cat mai multi Profesori Initiativa precum cel pe care l-am avut eu inscriindu-se in Scoala lui Andrei. In cei doi ani in care am fost implicat in acest proiect am observat ca nu de profesori buni duce Romania lipsa, ci de ocaziile care lise ofera acestora pentru a-si pune in practica ideile despre pedagogie. Scoala lui Andrei este unul dintre cele mai mari programe din Romania care le ofera profesorilor ocazia de a deveni cu adevarat Profesori Initiativa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s