Maria Raducanu vs Complexul lui Oedip

Nu, nu este complexul Mariei Raducanu. Ea doar s-a luptat cu el fara sa stie vineri seara. Complexul era in sala si isi facea de cap pe acolo cu …sa zicem mama cuiva.

Maria o avea ea de luptat cu complexul si acasa, insa de data aceasta am asistat la o lupta la distanta.

Mama cuiva este mama mea. Totusi, nu pe mine ma incerca din greu complexul asta.

Mi-am adus mama in Bucuresti vineri pentru a ramane aici peste weekend, chiar si mai mult , avand in vedere ca au prins-o zapezile si nu mai poate pleca acum. Vineri a fost ziua ei si m-am gandit sa-i fac un cadou frumos iesind impreuna la un concert Maria Raducanu. Nu doar eu cu ea, ca ma vad obligat sa mentionez. Am luat si sotia fara de care nu imi vine sa ma deplasez inca :).

Asadar concert Maria Raducanu la Teatru de Arta Bucuresti. M-am bucurat sa combin utilul cu placutul, avand in vedere ca nici pe George Constantinescu (domn’ Director cum este mistocarit de prietenii din teatru) nu-l mai vazusem de ceva vreme. El era utilul placut, mersul cu mama la concert era placutul util. Nuante.

Cum se intampla de obicei la un concert Maria Raducanu, cantarea nu a inceput la ora promisa. Nimic ciudat pana atunci. Doar ca acest complex al lui Oedip incepea sa-si bage nasul in treaba mamei mele. Functiona de la distanta, fara vreo interventie directa. Femeia se simtea vinovata pentru faptul ca a ales sa se distreze putin de ziua ei, iar fratii mei au ramas acasa sa se ocupe de propriii lor copii. Au si neveste, nu erau singuri.

Ei si cum castiga Oedip asta teren, peste vreo 35 de minute apare Maria. Am zis ca gata, Opedip poate sa se duca acasa sa doarma linistit, sa se uite la ce naiba s-o uita el la tv. Mama nu o stia pe Maria Raducanu, motiv pentru care era un pic dezamagita de aparitia ei aparent dezordonata si boema. Totusi, urma sa inceapa sa cante si totul era rezolvat. Urma si a mea mama sa stea linistita pentru o ora si sa se bucure de lucrurile frumoase.

Maria incepe in forta cu o melodie in portugheza, mama cade pe spate in admiratie, eu eram multumit ca am facut ceva frumos pentru ea. La un moment dat vraja se rupe. In toata sala intunecata lumina un singur telefon, al mamei mele. Oedip nu statea cuminte. Probabil este surd. A luminat telefonul ala vreo doua piese la rand si ma apucasera toti dracii uitandu-ma la figura panicata a mamei mele. I-am cerut telefonul si am vazut ca o suna insistent unul dintre ai mei frati. Cel care are un copil „proaspat” si pentru care orice plans al copilului este un dezastru pe care numai mama il poate rezolva. Mama nu este doctor si nici vreun vraci celebru.

Asta suna insistent, mama gandea prapastii, iar eu i-am trimis un mesaj in care ii explicam „situatia” in care ne aflam, rugandu-l sa se exprime la randul lui in mesaje. Maria era la a patra piesa, tensiunea crestea in capul meu iar mama era terminata emotional. Nu de muzica. Am primit de la frate-miu un mesaj in care ne spunea ca se duce cu copilul la urgente. In ziua respectiva facuse un vaccin si avea febra. Mama era deja pe jos si sunt convins ca urla in mintea ei de frustrare ca nu are cum sa se duca acasa sa rezolve problema. Am avut asadar o discutie susotita in care i-am explicat ca nu are ce sa faca si ca frate-miu nu este handicapat si stie si el sa sune la o ambulanta la nevoie.

S-a mai linistit femeia putin. Muzica parea sa fie pe primul loc din nou. In scurt timp a venit si mesajul in care mama afla ca doctorii i-au trimis acasa cu copilul, ca nu are nimic. Bine, nu prea scurt timpul, pentru ca in mare parte din concert mama a fost transfigurata.

A prins totusi doua piese pa final plus inca doua cerute la bis de public. A fost suficient pentru ea sa simta atmosfera speciala pe care o aduce Maria Raducanu cu toata dezordinea ei studiata sau nu. Suficient pentru ca mama sa se simta linistita, relaxata si multumita de faptul ca a luat o pauza de la copii, facturi si ce-i mai apasa ei pe umeri. Am vazut-o pentru prima data dupa mult timp ca respira fara sa si ofteze in acelasi timp.

Pentru asta ii multumesc Mariei Raducanu. Ii multumesc pentru ca a castigat o lupta crancena cu un pacatos de complex al lui Oedip.

Din povestea asta intelegeti ce vreti. Ce nu trebuie sa ratati este faptul ca parintii sunt vii si au dreptul la viata independent de nevoile noastre. De asemeni, nu trebuie ratat faptul ca tu, ca parinte, esti obligat sa permiti copiilor sa fie independenti. Nimeni nu poate evolua in situatia asta.

Veti spune ca nu am copii si nu am de unde naiba sa inteleg ce se intampla. Din fericire stiu un psiholog bun cu care se intampla sa fiu si insurat.

Nu ignorati problemele acestea! Aveti impresia ca sunteti suficient de puternici incat sa nu apelati la o discutie cu un profesionist. In 90% din cazuri nu este asa, iar cei 10% sunt prea putini incat sa incapem toti acolo.

V-am spus povestea asta pentru ca stiu ca Oedip sau nu, mereu apare cate ceva in mintea noastra. Mereu vor exista bariere in calea evolutiei noastre. In loc sa parem tampiti repetandu-ne in permanenta ca trebuie sa gandim pozitiv, eu zic ca este mai bine sa ne confruntam cu noi insine.

Image

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s